CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Ministrului Agriculturii, Ecaterina Grigorean, a declarat pentru Sputnik Moldova că acum 10 zile un grup de fermieri care au organizat protestul de astăzi au discutat cu ministrul Agriculturii despre revendicările pe care ei le înaintează.
Agricultorii au luat decizi să protesteze din două motive. În primul rând, pentru că nu le-au fost achitate despăgubirile pentru a doua grupă de cereale, așa cum autoritățile au promis să o facă. Iar cea de-a doua revendicare este să nu fie inclusă taxa de drum în accizele la produsele petroliere.
Fermierii au mai declarat că, pentru că nu le-au fost dați banii promiși, unii dintre ei nici nu au început campania de semănat, dat fiind că nu au bani.
Vom preciza că și fermierii care au anunțat protestul de astăzi au declarat că ei doresc ca organizeze această manifestație de masă și pentru a arăta că această categorie constituie o forță puternică în Republica Moldova.
„Primul nostru protest nu a fost doar o situație inedită, dar și o renaștere a fermierilor moderni mici și mijlocii din Moldova. Trebuie să fim uniți, altfel vom sfârși tragic. Suntem o forță puternică, asta au demonstrat protestele anterioare, de aceea vom continua în același ritm”, au declarat ei pentru revista specializată pe agricultură agrobiznes.md.
Vom aminti că în vară agricultorii moldoveni au organizat proteste cerând despăgubiri de la autorități pentru pierderile suportate în urma secetei și a înghețurilor. În luna august ei au blocat drumuri naționale și au intrat cu tehnica agricolă în Capitală.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova