CHIȘINĂU, 16 oct - Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a propus prelungirea actualului Tratat de reducere a armelor strategice cu un an, fără a înainta vreo condiție.
”Am o propunere, și anume, să fie prelungit actualul acord fără nicio condiție pentru cel puțin un an, pentru a putea desfășura negocieri consistente cu privire la toți parametrii problemelor care sunt reglementate prin acorduri de acest fel", a spus Putin.
El a menționat că acest lucru va permite „să nu lăsăm țările noastre și toate statele lumii care sunt interesate să mențină stabilitatea strategică, fără un document atât de important precum este Tratatul privind armele strategice ofensive”.
Statele Unite negociază cu Federația Rusă stabilitatea strategică, având în vedere că expiră termenul pentru prelungirea tratatului strategic START-3.
Tratatul START III dintre Rusia și Statele Unite a intrat în vigoare pe 5 februarie 2011. Acesta prevede că fiecare dintre părți își reduce arsenalele nucleare în așa fel încât, după șapte ani și ulterior, numărul total al armelor să nu depășească 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, precum și 1150 de focoase și 800 de sisteme de lansare desfășurate și nedesfășurate.
Acordul obligă Rusia și Statele Unite să facă schimb de informații cu privire la numărul de focoase și transportatori de două ori pe an. 5 februarie 2018 a fost termenul limită pentru ca Rusia și Statele Unite să atingă obiectivele START III.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova