Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cauzele creșterii numărului de infectări cu COVID-19

© Sputnik / Rodion ProcaАлла Токарчук.
Алла Токарчук. - Sputnik Moldova
Abonare
Epidemiologul a numit mai mulți factori din cauza cărora a început și ia amploare al doilea val de infecții cu un nou tip de coronavirus în republică.

CHIȘINĂU, 14 oct - Sputnik. În perioada rece a anului, oamenii au început să petreacă mai mult timp în încăperi, iar răspândirea infecțiilor respiratorii acute sezoniere se suprapune valului de infecții cu un nou tip de coronavirus, ceea ce face ca epidemia să fie și mai acută. Asta a declarat epidemiologul Ala Tocarciuc în studioul Sputnik Moldova.

"Coronavirusul este foarte contagios și se transmite rapid. Supraviețuiește în aer câteva ore. Răspândirea sa depinde în mare parte de felul în care moldovenii respectă măsurile de siguranță și poartă măști de protecție medicală, își tratează mâinile cu dezinfectanți", a spus ea.

Specialistul este încrezător că respectarea strictă a acestor reguli va contribui la stabilizarea situației în Moldova și, în special, la Chișinău. Există însă mulți purtători ai acestui virus în societate, în corpul lor infecția poate exista asimptomatic, dar ei sunt potențial periculoși pentru ceilalți oameni. 

"În decurs de o săptămână, purtătorul infecției poate transmite virusul la 7-10 persoane. În general, numărul crește ca un bulgăre de zăpadă, aceasta este o creștere constantă a numărului de cazuri. Este dificil de prevăzut cum vor evolua lucrurile, deoarece numărul real de persoane infectate este necunoscut", a spus Tocarciuc. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0