CHIȘINĂU, 13 oct – Sputnik. Un bărbat se zbate între viață și moarte după ce în această noapte s-a împușcat în regiunea capului. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
Potrivit ei, Poliția a fost alertată prin intermediul serviciului unic 112 la ora 03:40. Apelul a fost efectuat de o femeie, care s-a dovedit a fi concubina bărbatului. În cadrul documentării, polițiștii au stabilit că bărbatul locuia împreună cu concubina, iar arma din care a efectuat împușcătura era deținută legal.
Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Din discuțiile cu femeia, între cei doi nu ar fi existat conflicte. Oamenii legii au iniția un proces penal, iar acum urmează să stabilească toate circumstanțele și motivul care l-a făcut pe bărbat să recurgă la un asemenea gest necugetat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova