BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik. Așa cum am anunțat, premierul maghiar Orban Viktor a cerut expres demiterea vicepreședintelui Comisiei Europene, comisarul Vera Jourova acuzând-o că a jignit Ungaria într-un interviu acordat publicației germane ”Der Spiegel”.
”Domnului Orban îi place să spună că construiește o democrație iliberală”, a declarat pentru ”Spiegel” Vera Jourova, completând ”Aș spune: construiește o democrație bolnavă”.
Reacția Ungariei a fost imediată, mai întâi prin ministrul Justiției, Varga Judit, care a cerut ferm: ”Jourová trebuie să demisioneze!”
”Nicio instituție democratică nu ar trebui să tolereze un lider care folosește astfel de insulte, așa cum a făcut-o în interviul din Spiegel”, a spus ministrul, adăugând că „definirea Ungariei ca democrație bolnavă umilește poporul maghiar, contrazice valorile europene și aduce rușine Comisiei Europene!”
Mai mult, în scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, premierul Orban Viktor a anunțat un demers unilateral ferm: Ungaria suspendă relațiile politice cu Jourova.
”Vicepreşedintele Comisiei Europene a jignit Ungaria, de aceea Guvernul ungar suspendă relaţiile politice cu Vera Jourova” – a scris premierul Orban Viktor, în scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei.
Or, se pare că se va intra într-un blocaj ”politic” sau chiar instituțional, pentru că răspunsul peședintei CE a fost ferm – și ca o provocare pentru Orban:
”'Preşedinta Ursula von der Leyen lucrează îndeaproape cu vicepreşedinta Jourova privind statul de drept”, a transmis Comisia Europeană. ”Vicepreşedinta se bucură de deplina încredere a preşedintei”.
Mai mult, prin purtătorul de cuvânt Dana Spinanț, președinția Comisiei transmite că ”Îngrijorările noastre atunci când este vorba despre statul de drept în Ungaria sunt binecunoscute”.
”Ele vor fi tratate în raportul nostru privind statul de drept, pe care îl vom prezenta mâine. În acest raport, noi evaluăm situaţia din toate statele membre”, a declarat purtătorul de cuvânt, românca Dana Spinanţ.
Cu siguranță, această reacție dură va avea consecințe, pentru că Orban Viktor nu e liderul care să lase o asemenea provocare fără răspuns. Pe de altă parte, este ciudată atitudinea Comisiei Europene care, în loc să aplaneze o situație tensionată, a amplificat-o prin acest răspuns.
Și, fără dubii, declarația Verei Jourova în presa germană a fost insultătoare, fapt pentru care ar trebui să explice ce a dorit să spună sau să-și ceară scuze.
Dar, probabil că ”guvernul Europei” s-a obișnuit cu atitudini umile și servile, precum cele ale României față de instituțiile europene și euroatlantice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova