CHIȘINĂU, 18 sept - Sputnik. Operatorul aerian anunță că un avion din flota 9U a fost reținut pe aeroportul din Istanbul, Turcia, din cauza unei „datorii istorice acumulate în perioada în care Air Moldova era companie de stat”.
Air Moldova susține că după suspendarea zborurilor în contextul pandemiei COVID-19 s-a confruntat cu probleme financiare, astfel nu a mai putut efectua plăți față de o companie ce presta servicii de alimentare cu combustibil.
În aceste condiții, astăzi, după ce a efectuat cursa Chișinău-Istanbul, nava a fost reținută pe aeroportul din Turcia și nu a mai putut efectua zborul de retur.
„A fost reținută la sol, fară a primi permisiunea de decolare spre Chișinău”, menționează operatorul aerian printr-un comunicat de presă.
Compania susține că nu s-a mai confruntat până acum cu astfel de situații.
„Această acțiune este una fără precedent în istoria activității companiei Air Moldova. În momentul de față, managementul companiei duce un dialog cu reprezentanții companiei petroliere și ai aeroportului din Istanbul și întreprinde toate măsurile necesare pentru soluționarea cazului”, menționează Air Moldova.
Pasagerii cursei suspendate urmează să fie transportați la Chișinău abia mâine.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova