CHIȘINĂU, 17 sept - Sputnik. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prognozat pentru astăzi temperaturi de +27..+30 de grade Celsius în nord, valori cuprinse între +28 și +31 de grade în centru și +29..+32 de grade în sud. Presiunea atmosferică va fi ridicată. Vântul va sufla din sud, cu o viteză de 3-8 metri pe secundă.
Vineri vremea se va răci brusc cu până la 10 grade. Pe parcursul zilei se vor înregistra valori cuprinse între +15 și +18 grade în nord, de +16..+19 în centru și de +17..+20 de grade în sud.
Astfel de valori termice sunt așteptate până în data de 21 septembrie. Această schimbare nu ar trebui să ne uimească pentru că vom avea valori termice obișnuite pentru luna septembrie. În prezent sunt temperaturi de vară.
În același timp, un cod portocaliu și altul galben de secetă este menținut până în data de 21 septembrie pentru râurile mici și bazinele acvatice. Totodată, până pe 25 septembrie este valabil codul galben de pericol excepțional de izbucnire a incendiilor din cauze naturale, ca efect al secetei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova