BUCUREŞTI, 15 sept – Sputnik. „Stabilirea datei este deschisă, dar probabil că [31 decembrie] nu ar fi cea mai adecvată dată și trebuie să extindem puțin mai mult”, a declarat ministrul spaniol al Muncii Yolanda Diaz la un post de televiziune de stat.
Aceasta a menționat că poate fi vorba de o extindere mai mare în cazul a diferite industrii. Industria turismului, de exemplu, va beneficia de acest sistem atât cât va fi necesar.
Schema, care trebuia să se încheie pe 30 septembrie le asigură lucrătorilor 70% din salariul de bază în primele șase luni. Apoi suma scade la 50% în următoarele luni.
Diaz a declarat, pe 3 septembrie, că schema va fi prelungită atât cât va fi necesar, adăugând că aceasta este cheia succesului mecanismului. „Este absurd să stabilim o dată de încheiere”, a declarat ministrul pentru postul de radio IB3, potrivit RT.
De asemenea, ministrul consideră că scăderea la 50% este „profund nedreaptă”, deoarece determină o scădere substanțială a veniturilor. „Vrem să menținem protecția la 70%”, a spus Diaz, un parlamentar al partenerului de coaliție de stânga Unidas Podemos („Împreună reuşim”).
Programul a fost introdus în martie pentru a ajuta angajații și angajatorii, în contextul introducerii măsurilor stricte de izolare din cauza coronavirusului în Spania. Schema a sprijinit în jur de 3,4 milioane de persoane la apogeul pandemiei, potrivit Reuters.
Din septembrie, numărul lucrătorilor înscriși în program a scăzut la aproximativ 620.000, a anunţat guvernul. Aproximativ 5.000 de persoane pe zi ies din program, dintre care majoritatea nu sunt din industria turismului, puternic afectată.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova