CHIȘINĂU, 14 sept. - Sputnik. Termoelectrica va dărui locuitorilor Capitalei zece abonamente de consum gratuit la încălzire și apă caldă pentru luna decembrie. Directorul general al instituției, Veaceslav Eni, a declarat astăzi într-o conferință de presă că cea de-a patra ediție a tombolei organizate anual cu prilejul hramului Chișinăului revine într-un format nou.
"Chiar dacă situația epidemiologică ne-a adus multe provocări, noi am decis să rămânem alături de consumatorii noștri și să continuăm organizarea tombolei „Termoelectrica dăruiește căldură", dar în condiții diferite, pentru a proteja sănătatea consumatorilor, publicului și echipei de organizare", a declarat Veaceslav Eni, directorul Termoelectrica.
Pentru a respecta restricțiile impuse de autorități împotriva virusului COVID-19, extragerea va avea loc fără public, doar în prezența reprezentaților mass-media și a Comisiei de organizare și validare a rezultatelor tombolei.
Extragerea va putea fi urmărită online pe pagina de Facebook a întreprinderii Termoelectrica, miercuri, 14 octombrie, la ora 11:00. Ulterior, câștigătorii tombolei vor fi apelați și invitați la sediul Termoelectrica pentru a-și ridica premiile obținute.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova