Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

FOTO: Constantin Codreanu, detalii despre accidentul de azi dimineață

© Photo : Miroslav RotariSpital
Spital - Sputnik Moldova
Abonare
Deputatul român care a suferit un accident în cursul acestei dimineți a scris pe pagina sa de Facebook detalii despre întâmplarea în urma căreia a ajuns la spital. Politicianul a adresat cuvinte frumoase tuturor cetățenilor.

BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik. Constantin Codreanu, deputatul PMP originar din Republica Moldova, care a fost victima unui accident rutier în cursul dimineții de astăzi, a dat câteva explicații în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Acesta spune că se afla în drum spre Iași și că mașina în care se afla – mașina Camerei Deputaților, condusă de șofer – staționa regulamentar la semafor.

Din spate a fost izbită violent de o altă mașină, iar în urma impactului Dacia Duster în care se afla a fost avariată complet, iar șoferul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral.

Deputatul, fiindcă se afla pe bancheta din spate, s-a ales cu fracturi în zona lombară și cu un traumatism cranio-facial.

”S-a demonstrat o teorie bine cunoscută: poți să respecți toate regulile din lume, dar e suficient să fie un nebun care le încalcă pentru ca accidentul să se producă. Șoferul care l-a provocat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă”, a scris Codreanu.

Acesta a precizat că așteaptă indicațiile medicilor pe care le va respecta întocmai și a mulțumit șoferului său, precum și taximetristului care au intervenit să-l evacueze din mașină, precum și echipajului SMURD care s-a prezentat la fața locului, medicilor și asistentelor de la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Vrancea.

Codreanu și-a exprimat convingerea că va avea parte de înțelegere din partea persoanelor cu care a convenit să organizeze o serie de activități săptămâna aceasta și cea viitoare.

”Pe voi, dragi prieteni, vă rog frumos să prețuiți fiecare clipă a vieții! Multă sănătate tuturor!”, a transmis Codreanu.

Amintim că, în această dimineață deputatul Constantin Codreanu a fost implicat într-un accident de circulație, mașina în care se afla demnitarul fiind lovită de un autoturism Opel.

Accidentul s-a produs în municipiul Focșani, iar parlamentarul se afla pe locul pasagerului în mașina Camerei Deputaților.

Mașina a fost lovită în spate de un autoturism, iar deputatul, care nu se afla la volan s-a lovit cu capul de parbriz și a fost transportat la spital.

”Codreanu se afla pe locul din spate în momentul în care mașina Parlamentului României a fost lovită de un autoturism Opel. În urma izbiturii puternice, deputatul s-a ales cu răni la nivelul feței și în zona lombară”, scrie Jurnal de Vrancea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0