Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sume exorbitante: Iată cât au plătit unii pentru un loc de veci la „Sfântul Lazăr”

Abonare
Centrul Național Anticorupție a prezentat noi informații despre perchezițiile desfășurate astăzi la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Capitală.

CHIȘINĂU, 1 sep - Sputnik. După ce s-a anunțat despre reținerea a patru persoane în urma descinderilor de la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Capitală, CNA a prezentat informații actualizate: în urma perchezițiilor au fost reținute în total șase persoane: este vorba despre şeful, adjunctul, contabilul şi trei angajaţi ai cimitirului. 

„Reţinerile au avut loc în cadrul a peste 130 de cauze penale, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă, trafic de influenţă şi escrocherie, toate cele 6 persoane fiind bănuite că ar fi pretins sume ilegale de bani de la rudele răposaţilor, care urmau să obţină un loc de înhumare la cimitir”, precizează CNA printr-un comunicat de presă. 

Potrivit CNA, în doar trei luni suspecții ar fi încasar prin scheme ilicite 623 000 de lei. Banii au fost luați în schimbul unor locuri de veci în cadrul cimitirului. Astfel, în afară de taxa de stat de 1051 de lei, de la rudele răposaților se cereau plăți suplimentare care variau între 5000 și 7000 de lei.

Спецназ - Sputnik Moldova
Societate
Noi detalii în cazul perchezițiilor de la cimitir: Persoane reținute

Iar cei care doreau să rezerveze un loc la cimitir trebuiau să plătească dublu faţă de taxa de stat de 4612 lei.

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la 22 de adrese din Capitală – la sediul administraţiei cimitirului „Sfântul Lazăr”, la domiciliile şi în birourile de serviciu ale bănuiţilor.

În cadrul descinderilor au fost descoperite aproximativ 700 de mii de lei și diferite probe care ar demonstra vinovăția suspecților. 

Şase persoane sunt audiate de ofițerii CNA şi urmează a fi plasate în izolator pentru 72 de ore. Ele riscă până la 10 ani de închisoare și amenzi penale. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0