Участники соревнований по академической гребле во время заезда на XXV Летних Олимпийских играх в Барселоне  - Sputnik Moldova
Sport
Aflați despre cele mai importante evenimente sportive din țară și din lume

Finala Ligii Campionilor UEFA 2020: Bonus uriaș la PSG în fața Bayern Munchen

© REUTERS / MIGUEL A. LOPESAntrenament al PSG înainte de finala Champions League 2020
Antrenament al PSG înainte de finala Champions League 2020 - Sputnik Moldova
Abonare
Suma de 500.000 de euro pentru fiecare jucător! Este bonusul uriaș promis de conducerea arabă a celor de la PSG pentru jucătorii săi în cazul în care vor învinge Bayern Munchen în finala Ligii Campionilor din această seară.

CHIȘINĂU, 23 aug – Sputnik. PSG este obsedată să câștige prima Ligă a Campionilor din istorie! Și are toate șansele mai ales că titularii Kylian Mbappe și Keylor Navas sunt refăcuți complet. Portarul Navas ar putea deveni primul portar din istorie care să câștige de patru ori Liga Campionilor, după cele trei succese alături de Real Madrid.

Victoria echipei de fotbal Bayern Munchen în semifinala Ligii Campionilor - Sputnik Moldova
Sport
Bayern și PSG se vor duela în finala Ligii Campionilor din acest an!

În schimb, la Bayern prezența fundașului Jerome Boateng este pusă sub semnul întrebării, după accidentarea suferită în semifinala cu Olympique Lyon. Chiar și așa, portarul Manuel Neuer susține că actuala echipă a lui Bayern Munchen este mai puternică decât cea care a reuşit în 2013 tripla campionat – Cupa Germaniei – Liga Campionilor. Bavarezii pot repeta performanța reușită acum 7 ani și sunt favoriți la casele de pariuri, cu o cotă de 2.07 la victorie. PSG are o cotă de 3.30 pentru un succes în această seară la Lisabona. În afară de Neuer din echipa glorioasă din 2013 au mai rămas Jerome Boateng, Javi Martinez, David Alaba şi Thomas Muller.

Puștiul-minune al bavarezilor, Alphonso Davies poate ridica primul trofeu european deasupra capului, dar în același timp poate intra în istorie. Davies și iubita sa, Jordyn Huitema, fotbalistă la echipa feminină a PSG-ului, pot deveni primul cuplu deținător al trofeului Champions League. Echipa iubitei sale, cu care a făcut cunoștință în Canada, va juca în sferturi cu Arsenal.

Meciul PSG-Leipzig din semifinala UEFA Champions League - Sputnik Moldova
Sport
PSG s-a calificat în premieră în finala Ligii Campionilor

De partea cealaltă, superstarul lui PSG, Kylian Mbappe le-a arătat fanilor ghetele pe care le va purta la marele meci cu Bayern. Ghetele lui Mbappe au și o poveste specială în spate. Modelul ”Pink Panther”, purtat în trecut și de Franck Ribery, a fost favoritul lui Kylian încă din copilărie, iar starul lui PSG a recunoscut că părinții lui au făcut ceva eforturi pentru a și le permite în 2008.

Bayern Munchen a trecut în drumul spre finala turneului de la Lisabona de Barcelona, scor 8-2, și de Olympique Lyon, scor 3-0, în timp ce PSG le-a eliminat pe Atalanta, scor 2-1 și RB Leipzig, scor 3-0.

Finala UEFA Champions League 2020, PSG - Bayern, se joacă de la ora 22:00 și va fi transmisă de Prime. În România, marele meci de la Lisabona poate fi urmărit pe Digi Sport. Finala va fi arbitrată de italianul Daniele Orsato.

PSG - BAYERN, echipe probabile:

PSG: Navas - Kehrer, Thiago Silva, Kimpembe, Bernat - Herrera, Marquinhos, Paredes - Di Maria, Mbappe, Neymar

BAYERN: Neuer - Pavard, Boateng, Alaba, Davies - Kimmich, Goretzka - Gnabry, Muller, Perisic – Lewandowski.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0