CHIȘINĂU, 21 aug - Sputnik. Studiile clinice ale vaccinului rusesc împotriva COVID-19 în centrul Vector vor fi finalizate în septembrie, informează RIA Novosti, făcând referire la Rospotrebnadzor.
”Planificăm să finalizăm studiile clinice în septembrie 2020”, precizează instituția.
În plus, instituția subliniază că „toți cei care testează vaccinul se simt bine”.
”Până în prezent, toți participanții la studiul clinic au primit vaccinul: 14 persoane vaccinate în prima etapă și 43 de persoane în a doua etapă. Alți 43 de voluntari din grupul de control au primit un placebo”, se arată în mesaj.
După cum menționează cei de la Rospotrebnadzor, șase din 100 de voluntari care au testat vaccinul COVID-19 în centrul Vector au simțit dureri la locul injecției.
”Durerea a fost una nesemnificativă și a durat un termen scurt (1-2 zile). Nu au existat reacții adverse la voluntari”, precizează reprezentanții Rospotrebnadzor.
Șeful RDIF, Kirill Dmitriev, a spus atunci că fondul a primit cereri pentru achiziționarea unui miliard de doze de vaccin, venite din peste 20 de țări ale lumii. El a menționat că Rusia a convenit în privința producerii vaccinului în cinci țări, capacitățile disponibile permit producerea a 500 de milioane de doze pe an.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova