CHIȘINĂU, 21 aug - Sputnik. În primele 7 luni ale anului 2020, pe străzile Chișinăului au fost săvârșite 121 de jafuri.
Numărul jafurilor stradale de anul acesta este mai mic cu 28,4%, comparativ cu intervalul corespunzător din anul 2019.
În lunile ianuarie-iulie ale anului trecut, în Capitală au fost înregistrate 169 de jafuri stradale.
Datele statistice au fost oferite Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției Chișinău, Natalia Stati.
Minorii și femeile devin cel mai des victime ale jefuitorilor pe stradă
Cel mai frecvent sunt jefuiți pe stradă minorii și femeile, a precizat ofițerul de presă al Poliției.
Copiii și adolescenții sunt deposedați deseori de telefoanele mobile, pe care unii obișnuiesc să le țină la vedere, iar femeilor le este smulsă poșeta sau lanțurile din aur de la gât. Mai rar, dar și bărbații sunt jefuiți pe stradă, fiind deposedați de rucsac sau geantă.
Ofițerul de presă a menționat în discuția cu reporterul Sputnik că la diminuarea numărului de jafuri stradale au contribuit activitățile eficiente ale angajaților din comisariate. Polițiștii întreprind în mod constant acțiuni de prevenire a jafurilor stradale, inclusiv discutând cu orășenii și instruindu-i cum să evite asemenea situații de risc, potrivit Nataliei Stati.
Activități de informare ale Poliției Chișinău
Chiar săptămâna aceasta angajații Secției coordonare activități securitate publică din cadrul Direcției de Poliție Chișinău au desfășurat în parcuri și curțile blocurilor de locuit activități de informare a cetățenilor privind prevenirea jafurilor stradale. Polițiștii au discutat cu cetățenii și le-au înmânat materiale informative cu recomandări.
Vom expune succint ce le recomandă Poliția Capitalei oamenilor pentru a nu deveni victime ale jefuitorilor.
În locurile publice: să evite plimbările noaptea sau la ore târzii în zonele mai puţin circulate sau prin locuri neiluminate şi nesigure; să nu afişeze ostentativ obiecte scumpe (lanțuri, brăţări, telefoane mobile); să-și țină poşeta sau servieta sub braţul opus traficului – astfel, hoții nu vor reuși să acționeze prin smulgere; să evite (ca pieton sau conducător auto) situaţiile/provocările violente din stradă; dacă observă că sunt urmăriți, să-și continue drumul prin zone intens populate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului, să ceară ajutorul polițiștilor pe care-i întâlnește pe stradă sau al trecătorilor.
În spațiile comune ale imobilelor: la intrarea în imobil (bloc locativ, instituţie, organizaţie, întreprindere) să fie atenţi pentru a observa dacă nu cumva pe hol sau în zonele întunecate se află persoane dubioase; să folosească orice motivaţie pentru a evita să urce în lift cu persoane necunoscute și să-și instruiască în acest sens şi membrii familiei; când ascensorul nu funcționează, să fie atenţi la cei care urcă scările odată cu ei, să păstreze distanţa în timpul deplasării, pentru un plus de siguranţă; să evite transportarea unor sume mari de bani/obiecte de valoare fără măsuri corespunzătoare de siguranţă.
În sediul/teritoriul adiacent instituțiilor de învățământ: copiii trebuie instruiți să nu deţină asupra lor obiecte de valoare când merg la şcoală; copiii trebuie obișnuiți să fie prudenţi cu obiectele/bunurile personale; dacă observă persoane dubioase în vecinătatea instituţiei de învăţământ, să anunţe imediat cadrele didactice sau personalul de pază; dacă au fost agresați sau au fost martori la comiterea unei infracţiuni, să sesizeze imediat Poliţia.
Mai bine să renunți la obiecte și să nu-ți riști viața
Poliția îi sfătuiește pe oameni ca în situațiile în care integritatea corporală sau viaţa le sunt în pericol, să renunţe la bunurile râvnite de agresor.
Cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este „strigătul”, subliniază Poliția. Strigând după ajutor, o persoană agresată alertează persoanele din jur, iar agresorii fug în multe cazuri.
Concomitent, trebuie reţinute cât mai multe semnalmente ale agresorului, în primul rând înălţimea, trăsăturile faciale, semne particulare, vestimentaţia, particularităţi de vorbire sau comportament.
Cei care sunt jefuiți pe stradă trebuie să anunțe imediat Poliția, la cea mai apropiată secţie, sector sau post.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova