CHIȘINĂU, 19 aug - Sputnik. Membrii CEC au modificat astăzi regulamentul privind desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Astfel, de acum încolo candidații desemnați vor avea posibilitatea de a fi aleși conducători ai grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor. Mai mult, în procesul de colectare vor putea fi cooptați noi membri ai grupului, doar că va trebui respectat numărul maxim admis de persoane potrivit prevederilor în vigoare.
CEC a operat modificări și la regulamentele cu privire la activitatea consiliilor electorale de circumscripție și a birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Acum două zile, Comisia Electorală Centrală a informat că persoanele care și-au schimbat locul de trai vor trebui să îl declare pentru a putea vota la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.
Pentru a putea vota la o altă secție de votare decât cea la care este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile, alegătorul va depune o declarație de ședere la autoritatea administrației publice locale din localitatea unde dorește să voteze.
Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală a secției de votare conform locului de ședere declarat și își va putea exercita dreptul la vot la secția de votare respectivă.
Declarația și actul de identitate în copie atașat se vor depune personal până în data de 1 octombrie inclusiv. La depunerea declarației, alegătorul va prezenta și actul de identitate în original pentru confirmare. Declaraţiile depuse pentru scrutinele anterioare nu vor mai fi valabile.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova