CHIȘINĂU, 19 aug - Sputnik. Agricultorii au discutat ieri cu premierul Ion Chicu și au cerut repetat despăgubiri de 3000 de lei pentru un hectar de culturi cerealiere afectate de secetă. Doar că poziția oficialului a rămas tranșantă - „Guvernul nu poate oferi compensații mai mari de 1500 de lei”.
Fermierii s-au arătat nemulțumiți și au cerut ieri ședință cu șefii fracțiunilor parlamentare, însă așa și nu au mai fost invitați. După aceasta, antreprenorii au organizat o conferință de presă, în carul căreia au solicitat ajutor din partea instituțiilor internaționale.
''Situația în agricultura din Republica Moldova este dezastruoasă, o criză majoră. Am făcut demers și către FMI să vedem dacă ceea ce spune premierul Ion Chicu că statul nu poate oferi mai mult de 1500 de lei este adevărat. Mai vrem să discutăm cu ambasadorul României în Moldova, dar și cu șeful Delegației UE la Chișinău. Cerem tututror organizațiilor internaționale, care ne aud apelul, să vină în susținerea noastră și să convingă Guvernul Republicii Moldova să ajungă la un numitor comun cu agricultorii, care sunt, de fapt, talpa acestei țări'', a declarat fermierul Andrei Dânga.
''Noi nu plecăm de la Chșinău până nu primim un răspuns pozitiv în favoarea noastră'', a declarat Sergiu Stefanco, agricultor.
Premierul Ion Chicu a anunțat că astăzi Guvernul va aproba proiectul ce prevede modificarea și simplificarea Regulamentului cu privire la subvenționarea agricultorilor.
”Guvernul va extinde programul de subvenționare a dobânzilor la credite pentru agricultori. La fel, vom institui moratoriu la controale fiscale pentru întreprinderile agricole până la sfârșitul acestui an. De asemenea, a fost agreat ca datoriile pe care le au pentru tehnică să fie reeșalonate”, a mai menționat Ion Chicu.
Premierul a mai îndemnat agricultorii să nu se lase manipulați de factorul politic. Fermierii au declarat însă în repetate rânduri că nu au legătură cu vreo structură politică.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova