Renumita cântăreață de muzică ușoară, artista poporului din URSS Sofia Rotaru s-a născut în 1947, în satul Marșenița, raionul Noua Suliță, din regiunea Cernăuți din Ucraina.
Tatăl ei, Mihail Feodorovici Rotaru, era maistru în viticultură. A fost pe front în Marele Război pentru Apărarea Patriei, ajungând până la Berlin. Mama - Alexandra Ivanovna Rotaru. Sora mai mare a Sofiei, Zinaida, a suferit de tifos când era copil și și-a pierdut vederea. Având un auz perfect, Zinaida memora cu ușurință melodii noi și a învățat-o mica Sonia multe cântece populare.
Talentul muzical al Sofiei s-a manifestat foarte devreme. Din clasa I a cântat în corul școlii și al bisericii, a participat la spectacole de amatori, a susținut concerte în satele din jur, a studiat în clubul de artă dramatică și a învățat să cânte la dombra și acordeon cu butoane.
Primul succes l-a obținut de Sofia Rotaru în 1962. Atunci ea a câștigat concursul regional la spectacole de amatori. Apoi, în palmaresul ei s-au adăugat primele locuri la concursurile regionale de spectacole de amatori de la Cernăuți în 1963 și la festivalul republican de talente populare de la Kiev, din 1964. În același an, a decis să devină cântăreață și a mers la secția Dirijat Coral al Colegiului de muzică din Cernăuți. În timpul studiilor, și-a cunoscut viitorul soț, student la Universitatea din Cernăuți și trompetist în orchestra de estradă, Anatoli Evdokimenko. El a atras-o pe Rotaru la repetițiile cu orchestra de estradă, până atunci cântecele interpretate de Rotaru erau acompaniate de viori și țambale. Prima melodie de estradă interpretată de Sofia Rotaru a fost ”Mama”, de Alexandr Bronevițki, care la acea vreme era interpretată de Edita Pieha.
După absolvirea Școlii de Muzică din Cernăuți, Sofia Rotaru a predat teoria muzicală și solfegiu. În 1968, Rotaru s-a căsătorit cu Anatoli Evdokimenko. Nunta a avut loc în satul natal al miresei - Marșenița. Doi ani mai târziu, lor li s-a născut un fiu, Ruslan.
Tot în 1968 Rotaru, ca parte a unui grup de creație, a fost delegată în Bulgaria pentru a participa la ediția a IX-ea a Festivalului Mondial de Tineret și Studenți, unde a câștigat o medalie de aur și premiul întâi la concursul de cântece populare.
În 1971 Sofia Rotaru a primit o invitație de a lucra la Filarmonica din Cernăuți și de a crea propriul ansamblu, care a fost denumit „Cervona Ruta”. Soțul cântăreței a devenit directorul artistic al ansamblului. Ulterior, el a fost și director de producție pentru toate programele de concert ale Sofiei Rotaru. Debutul ansamblului „Cervona Ruta” a avut loc în fața cosmonauților ruși din ”Orașul Stelar”. Apoi Sofia Rotaru a cântat la Moscova pe scena sălii centrale de concerte ”Rusia”, a Palatului Congreselor din Kremlin și pe scena Teatrului de estradă.
În 1972 Sofia Rotaru și ”Cervona Ruta” au participat la un turneu în Polonia cu programul „Cântece și dansuri din Țara Sovietelor”. În 1973, Rotaru a obținut premiul I la competiția ”Orfeul de Aur” din Burgas (Bulgaria).
În 1974 Rotaru a absolvit Institutul de Arte din Chișinău, ”G. Muziscu” (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice).
Această melodie interpretată de Sofia Rotaru a devenit imnul capitalei Moldovei.
Începând cu anii '70, melodiile interpretate de Sofia Rotaru erau premiate constant în cadrul festivalului de televiziune „Cântecul anului”. Arno Babadjanian a scris pentru ea ”Верни мне музыку” (Dă-mi muzica-napoi”, Alexei Majukov - „А музыка звучит” (Și muzica răsună), Pavel Aedonițki - „Для тех, кто ждет” (Pentru cei care așteaptă), Oskar Feltsman - „Только тебе” (Doar pentru tine), David Tuhmanov - „В доме моем” (În casa mea) și „Vals ", Yuri Saulsky - "Обычную историю"(O poveste obișnuită).
Sofia Rotaru a fost prima interpretă de cântece ale compozitorului Evgheni Martînov, precum „Лебединая верность” (Fidelitatea lebedei) și „Баллада о матери” (Baladă despre mama). Timp de mulți ani de cooperare creativă, cântăreața a avut o strânsă cooperare cu compozitorul Vladimir Matețki. Această colaborare a început cu piesa „Lavanda”, scrisă în 1985. Acestea au fost urmate de astfel de compoziții "Луна, луна" (Lună, Lună), ”Было, но прошло” (A fost, dar a trecut), ”Дикие лебеди” (Lebede sălbatice), ”Хуторянка”, (Săteanca/Hutoryanka) „Засентябрило”(Zasenteabrilo), ”Лунная радуга” (Curcubeul lunii), „Звезды как звезды” (Stele ca stele) și multe altele.
Pe parcursul carierei sale, Rotaru a interpretat peste o sută de melodii, multe dintre ele devenind piese clasice ale estradei sovietice și ucrainene. A vizitat mai multe țări din Europa, America, Asia și Australia.
Artistă a poporului din URSS, artistă a poporului din RSSM, unul dintre cei mai bine plătiți cântăreți ai fostei Uniuni Sovietice, acum petrece adesea timpul cu oamenii dragi - cu fiul ei, nora și cu cei doi nepoți. Rotaru postează deseori fotografii ale familiei sale pe rețelele de socializare. Cum se relaxează împreună și își petrec weekend-urile sau călătoresc.
Soțul cântăreței a murit în 2002. Ea a suferit mult după decesul soțului ei - a anulat temporar toate concertele și turneele. Un an mai târziu, a fost lansat un album-dedicație „Единственному” (Unicului), în memoria soțului ei, cu piese și aranjamente noi în limbile ucraineană și română, precum și colecția „Listopad”.
Cântăreața are numeroase distincții, inclusiv Ordinul Republicii, cel mai înalt premiu de stat al Moldovei.
Sofia Rotaru interpretează compoziții în orice stil - pop, folk, jazz, rock. Ea a fost prima dintre celebrele cântărețe sovietice de estradă care a folosit cântarea recitativă și a început să folosească ritm-computerul în aranjamentul muzical al pieselor.
Un fapt curios. Sofia Rotaru își sărbătorește ziua de naștere de două ori - pe 7 și pe 9 august. Problema este că, la un moment dat, ofițerul de pașapoarte a scris greșit în pașaportul cântăreței că ea s-a născut pe 9, și nu pe 7 august.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova