Biografia lui Vlad Batrîncea - vicepreședinte al Parlamentului

© Sputnik / Miroslav RotariВлад Батрынча
Влад Батрынча  - Sputnik Moldova
Abonare
Vicepreședintele forului suprem legislativ al Moldovei și unul dintre liderii partidului Socialiștilor (PSRM) s-a născut pe data de 31 martie 1981.

Vlad Batrîncea a absolvit Facultatea de Drept a Universității Slavone din Moldova. Deține diploma de master în Drept internațional.

Se cunoaște că anterior (în 1999) a intrat la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, dar nu și-a încheiat studiile acolo.

Activitatea profesională 

Batrîncea a început să se implice în politică de la o vârstă fragedă. Până în 2011, a fost în Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), pe listele acestei formațiuni politice a încercat să intre în Parlament în 2010.

În 2011, Batrîncea a părăsit PCRM și s-a alăturat socialiștilor, ocupând funcția de secretar executiv.

În 2014, a candidat pe listele PSRM în cadrul alegerilor parlamentare și a devenit deputat.

El a fost ales președinte al facțiunii socialiștilor și vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană.

În noiembrie 2019, Batrîncea a fost numit vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0