Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Curtea Constituțională a decis: În ce condiții președintele țării poate fi suspendat

© Sputnik / Miroslav RotariЗдание Конституционного суда Молдавии
Здание Конституционного суда Молдавии - Sputnik Moldova
Abonare
Curtea Constituțională a decis ca președintele țării să fie obligat să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară în timpul consultărilor.

CHIȘINĂU, 6 aug - Sputnik. Judecătorii Curții Constituționale au pronunțat dispozitivul Hotărârii pentru interpretarea articolelor 89, 91 și 98 aliniatul (1) din Constituție. Astfel, președintele este obligat să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară în timpul consultărilor.

”În această hotărâre Curtea a reținut că articolul 98, aliniatul (1) din constituție prevede atribuția exclusivă a președintelui Republicii Moldova de a desemna un candidat pentru funcția de premier. În același timp, Curtea a subliniat că, deși exclusivă, atribuția de desemnare nu poate fi discreționară deoarece președintele va desemna un candidat pentru funcția de premier nu mai după consultarea fracțiunilor parlamentare. Curtea a menționat că în procedura de formare și de învestire a Guvernului este esențial votul Parlamentului. Scopul consultărilor este de a identifica sprijinul politic al deputaților pentru anumită persoană capabilă să formeze un Guvern, care să se bucure de încrederea Parlamentului. Ceea ce contează în aceste consultări, este obținerea susținerii politice pentru persoana ce ar putea fi desemnată în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru. Curtea a mai precizat că președintele poate veni la consultări cu o candidatură proprie care ar putea să fie acceptată”, a declarat președintele Curții Constituționale, Domnica Manole. 

În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară, președintele este obligat ca după consultarea fracțiunilor parlamentare să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru, chiar dacă fracțiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea.

 Lan de porumb compromis de secetă, în apropiere de Capitală - Sputnik Moldova
Pierderile agricultorilor, de câteva ori mai mari decât ajutoarele acordate de Guvern

Înalta Curte a mai decis că șeful statului poate să fie suspendat și demis din funcție, dacă refuză să desemneze candidatul la funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară formalizată. 

Amintim că deputatul din partea Platformei DA Igor Munteanu a depus o sesizare prin care a cerut interpretarea articolelor 89, 91 și 98 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova. Acesta a depus sesizarea în contextul în care Partidul Platforma DA a elaborat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu care nu a trecut în Parlament. Cei din Platforma DA au precizat că pregătesc lista noului cabinet de miniștri în fruntea căruia va fi un premier din platforma DA. Până în prezent, au fost menționate candidaturile lui Andrei Năstase, Igor Munteanu și Alexandru Slusari pentru această funcție.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0