CHIȘINĂU, 6 aug - Sputnik. Primăria Chișinău anunță că inițiază negocierile cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) în vederea implementării proiectului „Deșeuri solide Chișinău". O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de CMC.
Iată ce acțiuni vor fi întreprinse în cadrul proiectului:
- reînnoirea parcului de autospeciale al întreprinderii „Autosalubritate" cu unități noi, dar și mecanisme de selectare a deșeurilor;
- reabilitarea poligonului existent de deșeuri din comuna Țânțăreni;
- revitalizarea drumului de acces alternativ către depozitul de deșeuri;
- închiderea gunoiștii din strada Uzinelor 211;
- renovarea stației de transfer;
- investirea într-o instalație de sortare a deșeurilor.
Potrivit primarului Ion Ceban, procesul de colectare a deșeurilor va trebui regândit.
„Desigur, managementul deșeurilor implică activități de durată, dar votul de astăzi favorizează începerea negocierilor cu BERD și BEI, privind volumul de investiții și elaborarea unei strategii consolidate, cu soluții tehnice și financiare, a menționat edilul-șef.
Primăria Chișinău urmează să informeze CMC-ul despre contractele de împrumut și de garanție, precum și alte documente ce urmează a fi încheiate cu partenerii de dezvoltare BERD și BEI.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova