Noul program cu Fondul Monetar Internațional prevede accesarea de către Moldova a unui credit de 558 de milioane de dolari. Autoritățile au anunțat că aprobarea înțelegerii cu FMI depinde de implementarea mai multor condiții prealabile, inclusiv în privința independenței Băncii Naționale, supravegherii sectorului financiar și transparenței fiscale.
Expertul Roman Chircă spune că printre condiționalitățile de ordin financiar-bancar s-ar putea regăsi, în premieră, și două condiții legate de respectarea drepturilor omului și reforma justiției.
„Urmează să aflăm mai clar care sunt condiționalitățile care vor fi parte a Memorandumului cu FMI. Cunoaștem care este aria de discuții, multe din condiționalități sunt acceptabile și necesare, dar sunt și condiții care nu au existat niciodată în istoria relațiilor dintre Moldova și FMI, cum ar fi cele legate de drepturile omului și reforma justiției, chiar dacă FMI este o instituție care se asigură de stabilitatea macroeconomică și financiară a unui stat”, a precizat Roman Chircă.
Expertul consideră că introducerea de către FMI a acestor două condiționalități este o formă de a plasa Moldova pe o anumită orbită geopolitică, iar o țară cu o pondere mare de îndatorare este mai deschisă spre cooperare cu instituții financiare internaționale.
Premierul Ion Chicu a precizat anterior că cele 560 de milioane de dolari sunt necesare pentru țara noastră inclusiv pentru recuperarea în perioada postpandemică. Noul program urmează să fie aprobat de Consiliul de directori al Fondului Monetar Internațional.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova