Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Piscinele ar putea să-și reia activitatea: Ion Chicu anunță în ce condiții

© Sputnik / Vladimir Astapkovich / Accesați arhiva multimediaПлавание
Плавание - Sputnik Moldova
Abonare
Prim-ministrul Republicii Moldova anunță în ce condiții instituțiile de agrement ar putea să-și reia activitatea.

CHIȘINĂU, 3 aug – Sputnik. Activitatea piscinelor ar putea fi reluată la sfârșitul acestei săptămâni. Asta doar în cazul în care toate măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus vor fi îndeplinite de agenții economici.

Precizarea a fost făcută de premierul Ion Chicu după ședința cu președintele Igor Dodon și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Pe parcursul acestei săptămâni, specialiștii Agenției Naționale de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății vor evalua repetat situația, vor discuta individual cu fiecare agent în parte, pentru a se asigura că se respectă toate regulile și că există toate condițiile de diminuare a riscurilor și în aceste condiții vom putea reveni la reluarea activității”, a declarat Ion Chicu.

Бассейн - Sputnik Moldova
Societate
Ultimă oră: De mâine piscinele vor fi închise - Iată de ce

Acesta le recomandă patronilor localurilor de agrement că trebuie să înțeleagă riscul la care se expun vizitatorii piscinelor și să le creeze condiții sigure de protecție a sănătății.

„Nu este exclus ca la acele obiective unde nu se respectă regulile, activitatea va fi sistată, fie individual fie pe întreg sectorul”, a mai spus prim-ministrul.

Potrivit lui Chicu, nerespectarea regulilor de către agenții economici duce la cheltuieli esențiale din partea statului.

„Și vineri am alocat aproape zece milioane de lei, bani suplimentari pentru medicii infectați de COVID-19. Săptămâna viitoare urmează să mai alocăm bani. Noi consumăm bani publici, care nu ar fi necesar de cheltuit dacă am fi mai responsabili”, a mai spus premierul.

În context, Chicu a îndemnat pe fiecare să respecte regulile sanitar epidemiologice.

Amintim, vineri autoritățile au decis sistarea activității piscinelor invocând motivul de creșterii cazurilor de infectare din cauza relaxării restricțiilor. Astfel, ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a venit cu propunerea de a le interzice agenților economici să permită oamenilor să se odihnească la piscine în perioada stării de urgență. Pe parcursul unei săptămâni, nouă agenți economici au primit amenzi din cauza admiterii unui număr mare de persoane în plină pandemie la piscine și în locurile de agrement. Sancțiunile au fost aplicate după ce au fost efectuate verificări inopinate făcute de specialiștii ANSP, ANSA, ANTA și a reprezentanților MAI.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0