Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sentință dură pentru un bărbat de 54 de ani: Își va petrece tot restul vieții după gratii

© Sputnik / Miroslav RotariЗадержание
Задержание - Sputnik Moldova
Abonare
Un bărbat de 54 de ani ăși va petrece tot restul vieții după gratii după ce a omorât un bărbat cu care consumase băuturi alcoolice.

CHIȘINĂU, 2 aug - Sputnik. Un locuitor al satului Talmaza își va petrece restul vieții după gratii după ce a fost recunoscut vinovat de omorul intenționat al unui consătean. Verdictul a fost dictat astăzi, după ce magistrații au admis în mod integral solicitarea Procuraturii raionului Ștefan Vodă de a-l condamna la detențiune pe viață.

Исправительное учреждение  - Sputnik Moldova
Societate
Şoferul BMW-ului care a lovit mortal o femeie acum 3 ani va sta patru an după gratii

Corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit în data de 13 iunie curent, într-o râpă din satul Talmaza de o localnică care a anunțat oamenii legii. La scurt timp, procurorii din Ștefan Vodă au stabilit circumstanțele celor întâmplate, făptașul fiind reținut, iar ulterior arestat, până la sentință aflându-se în custodia statului.

Potrivit probatoriului, în seara zilei de 12 iunie, inculpatul împreună cu consăteanul au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat între ei s-a iscat o ceartă. Inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu mâinile și picioarele, după care l-a îmbrâncit într-o râpă din localitate și a plecat acasă.

Fiind audiat de procurori, inculpatul a declarat că a recurs la acest gest pentru a-și răzbuna tatăl, care acum 10 ani, ar fi fost omorât de către victimă. De notat că, inculpatul, în vârstă de 54 de ani, a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat la 20 de ani închisoare pentru omorul, săvârșit cu o deosebită cruzime, al unei tinere. În martie 2019, acesta a fost eliberat, înainte de termen, din detenție, iar peste un an a recidivat. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0