CHIȘINĂU, 14 iul - Sputnik. Epidemia cauzată de noul tip de coronavirus a afectat atât economia țărilor lumii, cât și procesul educațional. Astfel, după câteva luni de restricții, a ieșit la iveală necesitatea digitalizării colecțiilor de carte ale Bibliotecii Naționale.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov și directorul general al Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) pentru Europa și Orientul Mijlociu, SAKAMOTO Takema au semnat marți, 14 iulie, Acordul de Grant pentru Proiectul de îmbunătățire a echipamentului de digitalizare al Bibliotecii Naționale între Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională.
”Pandemia virusului COVID-19, a demonstrat necesitatea existenței colecțiilor Bibliotecii Naționale digitizate pentru a oferi accesul utilizatorilor în regim online. Implementarea acestui proiect va permite creșterea accesibilității la aceste resurse pentru cetățeni prin îmbunătățirea echipamentelor necesare digitalizării, indexării și conservării resurselor, contribuind astfel la îmbunătățirea calității serviciilor publice”, a declarat Șarov.
La rândul său, directorul general JICA, SAKAMOTO Takema și-a exprimat disponibilitatea continuării relațiilor de colaborare dintre Republica Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională.
”Tratatul va crea oportunități pentru dezvoltarea contactelor inter-umane prin oferirea accesului la tehnologiile informaționale performante în domeniul digitalizării fondului de carte”.
Ca urmare a semnării Acordului de Grant, Guvernul Japoniei va acorda Guvernului Moldovei 400 de mii de dolari SUA pentru procurarea a patru scanere, inclusiv unui automat, unul semiautomat, și unul pentru scanarea formatelor mari, 3 stații de lucru adiacente scanerelor și un server de mare capacitate. De asemenea, în cadrul proiectului vor avea loc formări ale bibliotecarilor.
Potrivit Ministerului Educației, evenimentul s-a desfășurat în regim online. La acesta au participat secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol; reprezentantul rezident al JICA Ukraine Office, SUGIMOTO Satoshi, directorul general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Elena Pintilei etc.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova