CHIȘINĂU, 14 iul – Sputnik. Mai multe restricții pentru cei care vor să se relaxeze la Grădina Botanică din Capitală. Astfel, este interzisă plimbarea cu bicicleta pentru persoanele cu vârsta mai mare de 10 ani, după ora 10:00 a dimineții.
De asemenea, nu este permisă deplasarea cu mijloacele de transport în afara drumurilor publice sau a terenurilor special amenajate.
Totodată, este interzisă deplasarea fără autorizație a persoanelor străine, dar și deplasarea pe teritoriul Grădinii Botanice cu animale de companie, indiferent de vârsta și mărimea animalului.
Vizitatorii nu au voie să vâneze sau să pescuiască în lacurile de pe teritoriul instituției. Restricțiile se regăsesc într-un ordin al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Vor fi sancționați și cei care vor captura păsări și animale sășbatice, vor distruge mușuroaiele furnicilor, vizuinilor, cuiburilor sau ascunzișurilor animalelor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova