CHIȘINĂU, 7 iul - Sputnik. Autoritățile estoniene continuă să restricționeze activitatea Agenției Sputnik Estonia, încălcând principiile libertății de exprimare. Șefa instituție, Elena Cerîșeva, a declarat acest lucru în cadrul conferinței internaționale ”Lumea, prin ochii presei în 2020”.
La eveniment au participat reprezentanți ai redacțiilor americane și europene ale Sputnik. Totodată, au luat cuvântul în cadrul conferinței și directorul Departamentului de Informații și Presă al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, jurnalista americană independentă Eva Bartlett și scriitorul elvețian Guy Mettan.
Unul dintre principalele subiecte de discuție la conferință a fost presiunea sistematică asupra reprezentanților Sputnik din Țările Baltice. Potrivit Elenei Cerîșeva, Sputnik Estonia a devenit cel mai elocvent exemplu de luptă împotriva libertății de gândire în regiunea baltică.
”Am simțit pe pielea noastră ce înseamnă presiune administrativă, blocaj economic, cenzură politică și, în sfârșit, amenințările cu dosare penale”, a declarat Cerîșeva în discursul său. ”Doar polițiștii estonieni își pot permite să interpreteze arbitrar sancțiunile europene, extinzând sancțiunile individuale ale UE asupra instituțiilor de presă rusești”.
În special, Elena Cerîșeva a amintit că, din 1 ianuarie 2020, site-ul web Sputnik Estonia funcționează în regim de urgență. Angajații Agenției au fost nevoiți să se concedieze pentru că Departamentul de Poliție și Garda de Frontieră din țară le-au expediat scrisori care conțineau un ultimatum: dacă jurnaliștii continuă să colaboreze cu AIP ”Rossiya Segodnya”, atunci riscă să se aleagă cu dosare penale în temeiul articolului „Nerespectarea sancțiunilor europene”. Încălcarea, în opinia autorităților estoniene, are legătură cu restricțiile impuse în 2014 împotriva directorului general al Agenției Dmitri Kiseliov. Totuși, Agenția însăși nu figurează până acum în nicio listă de sancțiuni.
Potrivit lui Cerîșeva, ea este îngrozită de poziția Europei în raport cu Sputnik Estonia. ”Bruxellesul tace - si asta este o tăcere criminală”, a spus jurnalista. ”În mare măsură, acest lucru dezleagă mâinile și altor țări care încep să studieze experiența Estoniei de închidere a Sputnik”.
Singurul lucru pe care a reușit să-l obțină Agenția a fost să deblocheze plățile fiscale. ”Adică continuăm să plătim impozite statului estonian”, a spus Elena Cerîșeva. - În același timp, departamentul fiscal a închis complet accesul la mediul electronic al companiei noastre. Sper ca AIP ”Rossiya Segodnya” să găsească o soluție, deoarece acum este extrem de important să spunem adevărul în limbile naționale”.
Jurnalistul și politologul Armen Gasparian consideră că reacția structurilor europene la blocarea publicației demonstrează că nu există libertatea de exprimare în Țările Baltice. ”În Occident, în privința problemei Sputnik Estonia, s-au ridicat doar voci nesemnificative, e inadmisibil, a spus Gasparian. Nu observ niciun fel de acțiuni masive în această privință”.
Potrivit expertului, organizațiile europene au ales poziția de neimplicare doar pentru că este vorba de mass-media rusească.
”Persecutarea Sputnik-ului în mai multe țări a devenit o formalitate. Poate că înțelegem greșit libertatea de exprimare? Poate ar trebui să fie completări la acest termen, că libertatea de exprimare este ignorarea condiționată a oricărui adevăr venit din partea noastră?" - s-a întrebat Gasparian la finalul discursului său.
Cuvintele lui Gasparian sunt confirmate de faptul că redacția Sputnik din Franța nu este încă acreditată la scrutinul prezidențial și nu poate vizita Champs Elysees. Acest lucru a fost anunțat de reprezentanta agenției, Maria Lipatova.
”Totodată, trebuie să menționăm că suntem primii dintre instituțiile de presă francofone care am vorbit despre coronavirus și am continuat să activăm în pofida pandemiei”, a declarat jurnalistul. Imaginile video realizate de reporterul Sputnik pentru reportajele lor au fost preluate de cele mai importante instituții de presă din Franța”.
Maria Lipatova a mai adăugat că Sputnik Franța este acuzat constant de răspândirea unor știri false, deși Agenția publică traduceri ale declarațiilor politicienilor ruși în franceză. Cu toate acestea, publicul agenției este în creștere. "Mai mult, câștigăm încrederea colegilor care citează Sputnik France”, a spus Lipatova.
Conferința „Lumea prin ochii presei în 2020” este dedicată analizei stării actuale a jurnalismului în Rusia și în lume. Evenimentul a avut loc la Centrul Internațional de Presă Multimedia „Rossiya Segodnya”, pe 7 iulie, în format online, din cauza pandemiei coronavirusului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova