CHIȘINĂU, 2 iul - Sputnik. Șeful statului Igor Dodon, premierul Ion Chicu și președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi au depus flori în această dimineață la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare.
„Ștefan cel Mare și Sfânt a fost Domnitorul Moldovei între anii 1457 și 1504, timp de 47 de ani. Înflăcărat apărător al integrității statului, neînfricat conducător de oști, mare patriot și perseverent constructor de țară, făuritor al unei glorioase epoci din istoria Moldovei, Ștefan cel Mare și-a dobândit pe dreptate renumele istoric, iar noi suntem mândri că îl avem printre înaintașii noștri”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Șeful statului a reamintit că 2018 a fost declarat, prin decret prezidențial, anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în legătură cu acest fapt au fost desfășurate mai multe activități sub patronajul președintelui Republicii Moldova.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei Moldovei, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar.
Pe parcursul domniei sale a dus peste 40 de războaie sau bătălii. Cel mai mare succes militar a fost victoria zdrobitoare în Bătălia de la Vaslui din 1475 împotriva unei puternice armate otomane.
Ștefan cel Mare a fost canonizat în anul 1992.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova