Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Merkel: UE trebuie să se pregătească pentru Brexit fără acord

© Sputnik / Алексей Витвицкий / Accesați arhiva multimediaAngela Merkel la summit-ul UE
Angela Merkel la summit-ul UE - Sputnik Moldova
Abonare
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că Bruxelles-ul trebuie să se pregătească pentru varianta ca negocierile comerciale cu Marea Britanie privind Brexit să eșueze, spunând că s-au făcut progrese „minime” cu Londra.

BUCUREŞTI, 2 iul – Sputnik, Doina Crainic. Vorbind în Camera inferioară a parlamentului din Germania, Merkel a spus că, deşi „va continua să susţină eforturile pentru găsirea unei soluții bune”, Uniunea Europeană „trebuie să se pregătească pentru o situație în care nu se va ajunge la un acord”, potrivit RT

„Progresul în negocieri este foarte limitat”, a declarat Merkel, care a preluat miercuri funcția de șef al președinției rotative a Consiliului UE.

Deși negocierile dintre UE și Marea Britanie sunt accelerate, faptul că termenul limită pentru extinderea acestora a trecut înseamnă acum că trebuie încheiat un acord care să fie ratificat până la sfârșitul anului, când se încheie perioada de tranziție post-Brexit.

 Дональд Трамп и  Ангела Меркель - Sputnik Moldova
Merkel: UE să „reflecteze” la posibila retragere a SUA din „rolul de lider mondial”
Ambasadorul Germaniei la Bruxelles, Michael Clauss, a declarat că va exista o „situaţie dificilă” în ianuarie, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere, adăugând că „întotdeauna este nevoie de doi într-un tango”. El a spus că statele membre ale UE „nu vor accepta ceva care ar aduce concurență neloială în casa noastră”.

Dacă nu se ajunge la un acord, comerțul va fi perturbat și standardele vor ajunge să fie cele stabilite de Organizația Mondială a Comerțului, tarifele fiind majorate la mărfurile tranzacționate între Marea Britanie și UE, cu posibile diferențe în reglementările și verificările de siguranță ale produselor.

Merkel a spus, săptămâna trecută, că Marea Britanie va trebui să „trăiască cu consecințele” unor legături economice slabe cu blocul format din 27 de membri, dacă decide să nu mențină standarde de mediu și sociale similare cu cele din UE.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0