Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Salvele și ”Razele Victoriei” în Rusia

Abonare
Manifestațiile consacrate aniversării a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei au culminat aseară cu un grandios spectacol de artificii.

Un spectacol pirotehnic impresionant, întitulat ”Razele Victoriei”, a încheiat aseară târziu șirul acțiunilor consacrate memoriei celor care au căzut, au luptat și au învins în acel cumplit război.

Воздушный парад Победы в Москве - Sputnik Moldova
Parada Victorie s-a încheiat cu "defilarea" avioanelor militare

Salvele victoriei au răsunat la Moscova, acolo unde ieri s-a desfășurat parada consacrată celea de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, dar și în mai multe orașe importante din Rusia.

În acest an, parada s-a desfășurat pe 24 iunie - în ziua legendarei parade a învingătorilor din 1945. Astăzi, aproape 15 mii de militari, inclusiv personalul militar al țărilor din fosta Uniune Sovietică, precum și peste 200 de unități de tehnică militară au participat la procesiunea solemnă. Printre oaspeții de onoare s-au numărat liderii țărilor străine.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

© Sputnik / Anton Denisov / Accesați arhiva multimediaSpectacol de artificii dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
1/18
Spectacol de artificii dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Mikhail Voskresenskiy / Accesați arhiva multimediaClădirea principală a universității de Stat ”M.V. Lomonosov” în timpul acțiunii ”Razele Victoriei” la Moscova
Акция Лучи Победы в Москве - Sputnik Moldova
2/18
Clădirea principală a universității de Stat ”M.V. Lomonosov” în timpul acțiunii ”Razele Victoriei” la Moscova
© Sputnik / Ekaterina Chesnokova / Accesați arhiva multimediaSpectacolul de artificii dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945, văzut de pe veranda de vară a restaurantului ”Sahalin
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
3/18
Spectacolul de artificii dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945, văzut de pe veranda de vară a restaurantului ”Sahalin
© Sputnik / Pavel Leesitcyn / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Ekaterinburg dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Екатеринбурге в ознаменование 75-летия Победы в Великой Отечественной войне 1941-1945 годов - Sputnik Moldova
4/18
Salvele Victoriei la Ekaterinburg dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Anton Denisov / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
5/18
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Ekaterina Shtukina / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
6/18
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Anton Denisov / Accesați arhiva multimediaVedere spre Kremlin și clădirile centrului de afaceri ”Moscova-City” în timpul acțiunii ”Razele Victoriei”
Акция Лучи Победы в Москве - Sputnik Moldova
7/18
Vedere spre Kremlin și clădirile centrului de afaceri ”Moscova-City” în timpul acțiunii ”Razele Victoriei”
© Sputnik / Vitaliiy Ankov / Accesați arhiva multimediaLucrătorii portuari au luminat cerul cu proiectoare pe a treia dană a portului maritim comercial din Vladivostok în timpul acțiunii ”Razele Victoriei”
Акция Лучи Победы во Владивостоке - Sputnik Moldova
8/18
Lucrătorii portuari au luminat cerul cu proiectoare pe a treia dană a portului maritim comercial din Vladivostok în timpul acțiunii ”Razele Victoriei”
© Sputnik / Maksim Blinov / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945 - Sputnik Moldova
9/18
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Pavel Leesitcyn / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Ekaterinburg dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Salvele Victoriei la Ekaterinburg dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945 - Sputnik Moldova
10/18
Salvele Victoriei la Ekaterinburg dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Maksim Blinov / Accesați arhiva multimediaSalve de tunuri și focuri de artificii pe malul râului Obi la Novosibirsk dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Залп артиллерийского салюта на берегу реки Оби в Новосибирске в ознаменование 75-летия Победы в Великой Отечественной войне 1941-1945 годов - Sputnik Moldova
11/18
Salve de tunuri și focuri de artificii pe malul râului Obi la Novosibirsk dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Mikhail Voskresenskiy / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
12/18
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Vitaliy Ankov / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Vladivostok dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют во Владивостоке в ознаменование 75-летия Победы в Великой Отечественной войне 1941-1945 годов - Sputnik Moldova
13/18
Salvele Victoriei la Vladivostok dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Evgeniy Biiatov / Accesați arhiva multimediaAcțiunea ”Razele Victoriei” pe Dealul Poklonnaya din Moscova
Акция Лучи Победы в Москве - Sputnik Moldova
14/18
Acțiunea ”Razele Victoriei” pe Dealul Poklonnaya din Moscova
© Sputnik / Maksim Blinov / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
15/18
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Mikhail Voskresenskiy / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la ”Lujniki”, Moscova, dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Салют в Москве в ознаменование 75-летия Победы - Sputnik Moldova
16/18
Salvele Victoriei la ”Lujniki”, Moscova, dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
© Sputnik / Valeriy Melnikov / Accesați arhiva multimediaAcțiunea ”Razele Victoriei” în Piața Manej din Moscova
Акция Лучи Победы в Москве - Sputnik Moldova
17/18
Acțiunea ”Razele Victoriei” în Piața Manej din Moscova
© Sputnik / Maksim Blinov / Accesați arhiva multimediaSalvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945 - Sputnik Moldova
18/18
Salvele Victoriei la Moscova dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945
Fluxul de știri
0