CHIȘINĂU, 23 iun – Sputnik. Cel de al treilea președinte al Republicii Moldova este singurul care s-a aflat în această funcție pe parcursul a două mandate. La aniversarea a 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate de către Sovietul Suprem, Voronin a vorbit despre ceea ce nu-i ajunge Moldovei, în opinia sa, ca stat.
”Și în calitate de fost președinte al țării, și în calitate de președinte al Partidului Comuniștilor, eu văd problema noastră în faptul că nu avem o ideologie de stat și o idee de stat care ar uni întreaga țară. Pentru că ce înseamnă ideologie? Este un pilon spiritual al omului. Dacă statului, la fel ca și omului, îi lipsește pilonul spiritual, el poate fi convins de orice”, a menționat Voronin.
În opinia sa, un stat lipsit de ideologie poate fi atras cu ușurință de partea lor de orice forțe din exterior cărora le convine acest lucru, pentru a-l folosi în scopurile și în interesele lor.
”Dacă nu vom avea o ideologie bazată pe principiile suveranității și independenței, noi nu vom edifica niciodată un stat independemt și suveran, așa și ne vom zbuciuma încolo și încoace”, a conchis Vladimir Voronin în cadrul unei emisiuni la Radio Sputnik.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova