CHIȘINĂU, 30 mai - Sputnik. Ion Ceban a scris pe pagina sa de Facebook că reparația trecerii subterane din strada Alecu Russo va începe săptămâna viitoare și va dura o lună și jumătate. Lucrările de demontare şi evacuare a unităţilor de comerţ sunt aproape de sfârșit. Primarul anunță că pasajul subteran va deveni unul pietonal.
Ion Ceban spune că a avut o discuție cu agenții economci ale căror unități de comerț au fost evacuate.
”Am propus alte locații unde își pot continua activitatea, una dintre ele fiind Piaţa Centrală. Am solicitat ca în perioada lucrărilor de reparaţie a subteranei să fie amenajată o trecere provizorie de culoare galbenă, pentru pietonii care traversează zona. Aceasta urmează să fie amenajată în preajma staţiei de aşteptare a transportului public din strada Alecu Russo”, a menționat Ion Ceban.
La începutul lunii februarie, primarul Ion Ceban a semnat o dipoziție de preavizare privind eliberarea spațiilor de pe teritoriul subteranelor din municipiu. Potrivit edilului-șef, în Chișinău sunt 22 de subterane - toate într-o stare deplorabilă.
În majoritatea dintre ele își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, iar o parte dintre ei nu-și îndeplinesc obligațiunile privind achitarea plăților pentru închirierea spațiilor.
Potrivit estimărilor făcute anterior, doar pentru reconstrucția pasajului subteran de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt este nevoie de un milion de euro.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova