CHIȘINĂU, 30 mai - Sputnik. Raportul Biroului Național de Statistică arată că anul trecut în Moldova s-au născut 32 de mii de bebeluşi, dintre care 52 la sută au fost băieţi.
Cifra este cu 7,8 la sută mai mică decât în 2018. Dacă analizăm datele din ultimii ani, cei mai mulți copii au venit pe lume în 2015, mai exact 14,5 micuți la o mie de locuitori. De atunci însă rata natalității este în scădere.
În același timp, s-a diminuat ponderea copiilor născuți în afara căsătoriei. Nivelul natalității extraconjugale în anul 2019 a constituit 19,3%. Adică, aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. Cei mai mulți au fost la sate - 22,2%, iar la orașe rata este de 14,9 la sută.
Statistica mai arată că în anul 2019 circa 6,7 mii de copii s-au născut bolnavi ori s-au îmbolnăvit, ceea ce a reprezentat 20,6% din numărul copiilor nou-născuți.
La începutul acestui an, numărul copiilor în Republica Moldova constituia peste 583 de mii. Astfel, aproape fiecare a cincea persoană avea o vârstă de până la 18 ani.
Anterior, mai mulți experți au declarat că în țara noastră se nasc tot mai puțini copii și au menționat că în anul 2050 o treime din populația Moldovei o vor constitui bătrânii. Studiile sociologilor arată că o situație demografică normală se constituie atunci când la fiecare zece femei revin 21 de copii, cu condiția că populația nu ar emigra. Evident, pentru Moldova acest lucru nu este real în prezent.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova