Recent, procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a declarat că dosarul împotriva lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate, acesta a fost condamnat absolut ilegal, iar Platon ar trebui să beneficieze de un nou proces de judecată.
Fostul procuror general între anii 2007-2009, Valeriu Gurbulea spune că eliberarea lui Platon ar putea avea loc, însă nu exclude și un scenariu ca acesta să rămână în detenție.
„Avem declarațiile procurorului general care sunt făcute pe baza unei analize efectuate de subalternii săi față de circumstanțele acestui caz, începând de la faza efectuării urmăririi penale până la faza judecării cu o hotărâre definitivă a instanțelor judecătorești. Eu nu cred că a fost o opinie pur declarativă a lui Stoianoglo, fără careva argumente față de falsificarea integrală a acestui caz, implicit legitimitatea acestui proces în toată complexitatea lui. Ne amintim de acele ședințe închise, în lipsa inculpatului, a fost o încălcare a procedurii de judecare a acestei cauze penale”, a punctat Gurbulea.
Fostul șef al procuraturii generale declară că Stoianoglo a făcut niște declarații bazate pe circumstanțe stabilite, dar nu pe presupuneri. Iar dacă este așa atunci putem asista, spune Gurbulea, la niște răsturnări de situații în cazul lui Platon. Cât privește cooptarea lui la investigația privind frauda bancară, el poate fi vizat doar în calitate de martor.
„Unii experți vorbesc despre contribuția lui Platon la identificarea unor scheme privind frauda bancară, doar că rolul lui se rezumă la calitatea de martor, o altă posibilitate legislația procesual-penală a Moldovei nu prevede. Ar mai putea să facă niște denunțuri față de cineva care a comis infracțiuni, cam acestea sunt posibilitățile procesuale a lui Platon”, a concluzionat Valeriu Gurbulea.
Recent, procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a declarat că cetățeanul Platon a fost condamnat absolut ilegal și pus să-și ispășească pedeapsa. În baza probelor acumulate, Procuratura va iniția procedura de revizuire a sentințelor acestuia și va insista pe examinarea echitabilă a cazului, a spus Stoianoglo.