Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Șef de catedră de la USMF: Depinde de fiecare dintre noi cum va evolua epidemia

© SputnikViorel Prisacari
Viorel Prisacari - Sputnik Moldova
Abonare
Șeful catedrei de epidemiologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” consideră că starea de urgență s-a încheiat tocmai când este vârful epidemiei, iar izolarea nu a fost eficientă.

CHIȘINĂU, 22 mai - Sputnik, Anastasia Niculiţa. În cadrul emisiunii „Logica Puterii” de la Sputnik Moldova, șeful catedrei de epidemiologie din cadrul USMF, Viorel Prisacari, a remarcat că situația epidemiologică din țară este nefavorabilă, chiar dacă majoritatea oamenilor au stat timp de mai bine de două luni în izolare.

Всемирный банк - Sputnik Moldova
Banca Mondială: Pandemia poate arunca 60 de milioane de oameni în sărăcie extremă

„Aceste doua luni de izolare noi nu le-am folosit eficace. Nu am luptat cu infecția în așa fel, încât să obținem victoria. Astfel, a suferit omul, economia și calitatea învătământului. E regretabil faptul că am ajuns la finele stării de urgență când e vârful îmbolnăvirilor. Aceasta înseamnă că starea epidimiologică în țară este nefavorabilă, dar este vorba despre o liberalizare a legii. În viitor trebuie să fim mai conștienți să luăm măsuri mai concrete, corecte și destul de dure ca să rezistăm” a declarat Viorel Prisacari în studioul Sputnik Moldova. 

Șeful catedrei epidimiologie consideră că depinde de comportamentul fiecăruia cât de grave vor fi consecințele epidemiei. Viorel Prisacari spune că trebuie să ne obișnuim cu regulile sanitare, deoarece nimeni nu cunoaște cum va evolua virusul în viitor.

„Important este să nu admitem răspândire și mai largă a virusului în țară. Noi vom face tot posibilul să aducem la un nivel foarte jos numărul de infectați, ca să putem lucra activ, până când va fi elaborat un vaccin sau un mijloc de tratament specific”, a adăugat Viorel Prisacari.

Șeful catedrei epidemiologie susține că la vară va scădea numărul infectaților, deoarece virusul nu rezistă în fața razelor ultraviolete.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0