BRUXELLES, 8 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut ca relaxarea măsurilor de izolare să se facă gradual, și, în plus, să se acorde atenţie riscului cazurilor venite din import. De asemenea, sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, inclusiv prin investiţii, pentru un posibil nou val epidemic, este de părere oficialul OMS.
Reapariția unui nou val de epidemie este posibilă ”mai ales dacă ţările nu reuşesc să gestioneze cu mare atenţie tranziţia şi nu fac acest lucru printr-o abordare în etape”, a avertizat directorul OMS
El a anunţat de altfel, în cadrul unui briefing de presă, că numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în lume a depăşit 3,5 milioane, iar cel al deceselor a trecut de 250.000.
OMS cere ca în etapa de relaxare a restricţiilor să se asigure îndeplinirea mai multor condiţii de combatere a pandemiei. Astfel, OMS solicită ca numărul noilor cazuri de infectare să fie sub control, ca sistemul sanitar să poată face faţă tranziţiei, să fie minimizat riscul de relansare a epidemiei, să se fi luat măsuri preventive în şcoli şi la locurile de muncă şi opinia publică să fie bine informată asupra măsurilor adoptate.
De asemenea, OMS atrage atenția că înaintea relaxării trebuie garantată o gestionare adecvată a posibilelor noi cazuri de COVID-19 importate.
Oficialul arată că nu pot fi excluse viitoare valuri epidemice de COVID-19, dar nu trebuie răspândită panica, ci trebuie o bună pregătire prin care sistemele sanitare să fie așezate pe baze solide.
”Dacă am învăţat ceva din această criză este că investind acum (în sănătate) vom putea să salvăm vieţi mai târziu”, a fost opinia directorului OMS.
Și alți experți au avertizat asupra posibilității apariției unui al doilea sau chiar al treilea val al epidemiei, cum ar fi directorul Institutului Koch din Germania, Lothar Wieler.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova