Curtea Constituțională a sesizat luni, 4 mai, Procuratura Generală în legătură cu presupusele filări și intimidări la adresa unor judecători. Doctorul în drept internațional Nicolae Osmochescu spune că situația în care s-a pomenit Curtea Constituțională nu este altceva decât o consecință a acțiunilor nesăbuite întreprinse în ultimii 20 de ani. Mai exact, profesorul universitar face referire la partajările funcțiilor cheie în stat pe criteriul politic, care au început odată cu a doua jumătate a anilor ’90.
„Eu personal consider că acum noi culegem roadele a ceea ce am semănat mult mai devreme și vorbesc de a doua jumătate a anilor 90, mai exact la începutul anilor 2000, când am început să partajăm funcțiile cheie în stat după criteriile politice: funcția respectivă îi revine partidului cutare, ministerul respectiv îi revine partidului cutare, etc”, spune profesorul universitar Nicolae Osmochescu.
Doctorul în drept internațional atrage atenție că așa-zisele roade pe care astăzi Moldova le culege sunt foarte periculoase pentru buna funcționare a statului.
„Aceste roade sunt nu numai periculoase, ci și distructive pentru funcționarea statului”, adaugă profesorul universitar.
Amintim că, săptămâna trecută, în presă au apărut zvonuri potrivit cărora patru judecători ai Curții Constituționale ar fi filați și intimidați. Este vorba de președintele instituției, Dominica Manole, și judecătorii Serghei Țurcanu, Liuba Șova și Nicolae Roșca.