BUCUREȘTI, 5 mai - Sputnik, Marius Holdean. Portalul Basilica.ro redă reacția Bisericii Ortodoxe Române față de un incident incredibil: pe dispozitivele mobile cu sistem Android, aplicația Google Maps returnează locația corectă a obiectivului, dar cu un nume jignitor: „Catedrala Prostirii Neamului”.
Basilica.ro amintește publicului că numele de „Catedrala Mântuirii Neamului” a fost ales încă din timpul domniei Regelui Ferdinand, în amintirea eliberării și unirii într-o singură țară a neamului românesc, iar ofensa adusă acestui nume este de fapt adusă memoriei celor întru a căror pomenire a fost ridicată, celor care și-au jertfit viața pentru a atinge dezideratul independenței și unității naționale.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că recentul atentat pe Google Maps asupra numelui „Catedralei Naționale”, ridicată în memoria celor mai buni dintre oamenii acestei țări, eroii ei, este încă o probă a urii unora care, cu sau fără voia lor, ajung să compună câteva nuclee ideologice dur anticreștine / antiortodoxe din România.
Bănescu atrage atenția că unii reacționează cu ură pe Facebook doar la citirea cuvintelor: „Biserică”, „Catedrală”, „Ortodoxie”, desființându-le ca și cum ar fi capabili să le înțeleagă cu adevărat, și califică această atitudine drept expresia unei „patologii spirituale”, pe care o vede „grefată pe fondul minat deja de grave carențe intelectuale, de incultură crasă și de desprinderea asumat progresivă de realitatea istorică și imediată”.
„Cine sunt cu adevărat acești oameni împuținați de ură? Ce îi recomandă moral, profesional sau cultural pe acești „oameni noi” auto-situați dincolo de bine și de rău cu piatra mereu în mână?”, se întreabă Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei vorbește în acest caz de o continuare a utopiei socialismului ateist.
„Toți acești mici și ridicoli autoimprovizați dumnezei de carton ideologic sunt suicidar animați de principiul distrugerii ordinii morale personale și publice țesute și hrănite de creștinism. Hristofobia unor oameni care ajung să comită gestul de a modifica hoțește pe Google Maps numele unui edificiu pe care Biserica Ortodoxă cu sprijinul firesc al Statului Român îl ridică in memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări creștine, indică o periculoasă patologie morală care face deja foarte mult rău Europei și lumii civilizate de creștinism de-a lungul a două milenii”, îi pune Bănulescu la punct pe reprezentanții acestui curent anti-creștin.
Explicații sociologice ale fenomenului
Sociologul Dragoș Paul Aligică are o explicație interesantă referitoare la acest incident, el explicând pe pagina sa de Facebook că pentru a înțelege acest tip de scandal trebuie făcut un detur la originile mai profunde ale fenomenului de masă care abia acum începe să atingă și România: infantilizarea generalizată a culturii occidentale, fenomen occidental ce se răspândește rapid peste tot în lume.
La o vârstă când ar trebui în mod normal să se comporte că adulți responsabili, tot mai mulți tineri rămân tot mai mult blocați într-o subcultura sau subculturi infantile: economic, intelectual și emoțional dependenți și naivi-iresponsabil contestatari, explică Aligică.
Astfel, tinerii” între 30 și 40 de ani ajung și ei să fie tributari unei culturi “cool”, unei contra-culturi manufacturate în jurul unei noțiuni artificiale de eternă tinerețe, hedonist-iresponsabilă, dar camuflată sub ideea de lupta pentru “cauze sociale”. Avem acum oameni semicentenari care vorbesc, se mișcă, se îmbracă și au în cap idei pe care în mod normal le asociem revoltei umorale și lipsei de experiență de viață adolescentine. Și sunt “formatori de opinie”, arată el.
Aligică avertizează că a fi adult responsabil a devenit țintă unei campanii propagandistice fără precedent și că Hollywood, mass media, cercetarea “științifică” academică subminează și ironizează tot ceea ce poate pune în umbră și submina spiritul juvenil, pseudo-revoluționar și adolescentin-manufacturat.
”Rezultatul este o spirală a infantilismului care, pe măsură ce infantilizații devin influenți sau dominanți în instituțiile și organizațiile sociale, politice și economice, începe să devină un pericol social”, mai arată el.
Aligică chiar arată că mass media a fost în avangarda fenomenului.
”Spectacolul penibil pe care îl vedem, de pildă, în America, în ce a mai rămas din această -înainte respectată și importantă- instituție socială, azi în descompunere rapidă și redusă la o anexă propagandistică și de entertainment, este în bună măsură și rezultatul infantilizării și debilizării intelectuale a noilor generații”, mai explică acesta.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova