CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și omologul său american Donald Trump au făcut o declarația comună cu prilejul comemorării celor 75 ani care s-au împlinit sâmbătă de la întâlnirea trupelor pe Elba, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului, citat de RIA Novosti.
”Pe 25 aprilie 2020 se împlinesc 75 de ani din ziua istoricii întâlniri dintre soldații sovietici și americani, care și-au strâns mâinile pe podul distrus peste râul Elba. Acest eveniment a anunţat înfrângerea decisivă a regimului nazist”, se arată în declarație.
Se menționează că spiritul Elbei este un exemplu al modului în care Moscova și Washingtonul pot să lase la o parte contradicțiile, să edifice încrederea şi să coopereze în numele unei cauze comune.
”Răspunzând astăzi celor mai serioase provocări ale secolului XXI, aducem un omagiu curajului și bărbăției celor care au luptat împreună pentru a învinge fascismul. Fapta lor eroică nu va fi uitată niciodată”, se mai arată în declarația comună.
Întâlnirea din 1945 în regiunea Torgau a grăbit înfrângerea definitivă a Wehrmachtului și a marcat de fapt sfârșitul celui de-al treilea Reich. Pe podul distrus s-au întâlnit comandantul plutonului diviziei a 58-de infanterie, locotenentul Alexander Silvașko și comandantul grupului de recunoaștere a divizia 69 americane de infanterie, locotenentul William Robertson.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova