CHIȘINĂU, 9 apr. – Sputnik. Societatea de Acțiuni "Termoelectrica" anunță că a început deconectarea de la încălzire a blocurilor de locuințe. Astfel, pe parcursul a două zile, joi și vineri, urmează să fie sistată furnizarea energiei termice în toate blocurile, cu excepția adreselor unde gestionarii au solicitat deja continuarea prestării serviciilor de termoficare.
Primăria Capitalei a luat decizia de a deconecta agentul termic, după ce trei zile consecutiv temperatura de afară a depășit 10 grade Celsius, între orele 18:00 și 06:00. Din cauza situației epidemiologice din țară, în procesul de deconectare a blocurilor de la încălzire sunt antrenați un număr restrâns de angajați, dotați cu mănuși, măști și dezinfectant.
În cazul blocurilor dotate cu Puncte Termice Individuale nu este necesară intervenția gestionarului. Asta pentru că aceste instalații se conectează și se deconectează automat datorită traducătoarelor de temperatură, care ajustează consumul de energie termică în funcție de temperatura de afară și necesitățile consumatorilor. În total, ''Termoelectrica'' are instalate 850 de Puncte Termice Individuale în aproximativ 400 de blocuri din Capitală. Totodată, ''Termoelectrica'' va asigura locuitorii Capitalei cu apă caldă pe tot parcursul anului.