CHIȘINĂU, 8 apr - Sputnik. Un bărbat de 36 de ani din Chișinău, aflat în urmărire penală pentru comiterea unui furt, a fost reținut de Poliție. Individul a fost anterior judecat pentru infracțiuni similare și comercializarea drogurilor.
![Un bărbat a fost reținut de oamenii legii pentru că ar fi furat două inele din aur - Foto Un bărbat a fost reținut de oamenii legii pentru că ar fi furat două inele din aur - Foto - Sputnik Moldova](https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/2980/93/29809312_0:0:660:1129_600x0_80_0_0_aff71588f503a3023eeb4cd43d10adc1.jpg)
Potrivit poliției, la începutul lunii ianuarie, în timp ce se afla în incinta Dispensarului Republican de Narcologie amplasat pe strada Gheorghe Madam, profitând de faptul că într-una dintre săli nu era nimeni, pe ascuns, ar fi furat dintr-o geantă două inele din aur. Prejudiciul cauzat proprietarului de 41 de ani se ridică la 22 600 de lei.
În urma măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație, individul a fost găsit și reținut pentru 72 de ore. Acesta urmează să fie pedepsit conform legislației în vigoare.