Elevii și profesorii au revenit astăzi la ore, de la distanță ce-i drept, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19. Deoarece săptămâna trecută a fost declarată liberă pentru toți bugetarii, simulările pentru examenele de absolvire a treptei gimnaziale și a celei liceale nu au avut loc, așa cum s-a stabilit anterior. Potrivit ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, cel mai probabil, aceste testări vor fi organizate la începutul lunii mai și se vor desfășura de la distanță, adică în mediul online.
„Cred că vom organiza pretestarea online, la începutul lunii mai. Dar o decizie finală vom lua săptămâna viitoare”, a declarat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Sputnik Moldova.
Făcând referire la examenele de Bacalaureat, Igor Șarov a subliniat că Ministerul Educației face tot posibilul pentru ca acestea să se desfășoare ca în fiecare an. Totul depinde însă de cum va evolua situația epidemiologică din țară.
Ministrul i-a îndemnat pe absolvenții treptei gimnaziale și a celei liceale să se mobilizeze pentru a susține cu brio atât simulările pentru examene, cât și evaluarea finală.
Amintim că anterior Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat demararea procesului de testare a candidaților la examenele naționale de absolvire pentru data de 30 martie.