Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Producătorii care cresc legume în sere, în impas - ce soluții le propun autoritățile

© Sputnik / Андрей КарайMihail Machidon
Mihail Machidon - Sputnik Moldova
Abonare
Secretarul de Stat la Ministerul Agriculturii, Mihai Machidon a vorbit despre problemele cu care se confruntă micii fermieri în procesul de comercializare a produselor agricole crescute în sere. El spune că situația este complicată, dar sunt și câteva soluții.
Producătorii care cresc legume în sere sunt în impas-Ce soluții le propun autoritățile

Secretarul de Stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Mihai Machidon, a declarat pentru Sputnik Moldova că 61% din gospodăriile mici, vor fi afectate de criza provocată de epidemia de COVID-19. La ora actuală, spune oficialul, în Moldova sunt 426 de hectare de terenuri cu sere, iar producția anuală din aceste sere este de 13 mii 500 de tone.

”Da, avem o problemă că am închis piețele locale și regionale pentru micii producători. Dacă analizăm aceste cifre, constatăm că ele nu sunt atât de mari. Totodată, 61% sunt gospodăriile mici, care vor fi afectate, în mare parte. Producătorii mari, sunt într-o situație mai favorabilă, pentru că au contracte la export și înțelegeri cu retailerii. Deci, producătorii mici, care și-au crescut în sere ceapa, ridichea, verdețurile vor fi afectați” a punctat Mihai Machidon.

Secretarul de Stat a mai spus că statul nu prea are soluții, dar a accentuat că sunt câteva posibilități ca micii fermieri să-și vândă produsele agricole. Totul depinde de modul cum aceștia se vor organiza, pentru a-și diversifica vânzările.

”Desigur, cel mai important este sănătatea oamenilor. Avem multe sunete de la acești producători. Totodată, le spunem că nimeni nu a interzis comercializarea produselor agricole. Piețele engros sunt deschise. Este această posibilitate de a-și vinde producția fie la aceste piețe, fie în rețelele de magazine pentru că importurile au scăzut, iar aceste magazine vor căuta să-și completeze stocurile. Trebuie să fim inventivi și să căutăm soluții pentru a ieși, inclusiv, cu vânzările online. De asemenea, acești producători ar putea să-și organizeze vânzările în teritoriu direct la consumator acasă, bineînțeles, în coordonare cu administrațiile locale și comisiile speciale din teritoriu. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate, pentru ca aceste produse agricole să fie distribuite și comercializate”, a declarat Mihai Machidon.

Recent, unii deputați au venit cu un apel către Comisia pentru Situații Excepționale privind soluționarea problemelor fermierilor mici.

Astfel, au fost formulate câteva propuneri ca în perioada stării de urgență, în toate unitățile comerciale să fie prezente pe rafturi produse agricole locale, să fie permis comerțul stradal cu respectarea tuturor normelor sanitare și nu în ultimul rând, să fie permis comerțul acestor produse agricole la locul plantării lor.

Fluxul de știri
0