Un grup de studenți de la Universitatea Tehnică a Moldovei și de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” s-a mobilizat și a început să producă viziere, care protejează fața lucrătorilor medicali ce intră în contact cu persoane bolnave de coronavirus.
Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că Ministerul Sănătății le-a oferit respectivilor studenți spații, în care sunt respectate toate normele pentru securitatea acestora.
Ea a mai spus că deja studenții au început să producă ecranele de protecție. Ieri au fost repartizate deja 2000 de ecrane de protecție instituțiilor medicale spitalicești, atât în cele strategice, cât și în cele raionale, a declarat ministrul.