Tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova respectă măsurile impuse de autorități în scopul prevenirii răspângirii infecției COVID-19. Cu regret, sunt și din cei cărora restricțiile impuse, precum și însuși pericolul pe care îl comportă COVID-19 li se pare o joacă. Mai grav de cât atât, aceștia sunt reveniți din țări europene, unde legea este lege, iar comportamentul primitiv este taxat dur.
Este și cazul unui tânăr din satul Bălășești, raionul Sângerei, revenit recent din Franța. Deși a fost informat de către autoritățile locale că timp de 14 zile trebuie să respecte regimul de autoizolare, acesta a ignorat recomandările primite, continuînd să iasă prin sat cu diferite treburi.
„Am avut un caz de nerespectare a regimului de carantină. Este vorba de un tânăr revenit din Franța. Inițial l-am preîntâmpinat și eu, și sectoristul, dar nu ne-a ascultat, continua să iasă”, a declarant Elena Neaga, primarul comunei Bălășești, raionul Sângerei, pentru Sputnik Moldova.
Iresponsabilitate tânărului nu i-a lăsat indiferenți pe mai mulți localnici, care nu au stat mult pe gânguri și au telefonat la 112, precum și la administrația locală.
„Să știți că am primit și eu foarte multe apeluri din localitate, oamenii anunțau că el se plimba prin sat. Oamenii întrebau de ce biserica trebuie să respecte măsurile impuse, școala trebuie să respecte măsurile impuse, alții trebuie să respecte măsurile, iar el – nu”, a adăugat primarul comunei Bălășești, Elena Neaga.
Comportamentul iresponsabil al tânărului l-a costat 22.500 de lei, iar acest caz i-a responsabilizat și mai mult pe toți cei reveniți de peste hotare.
„Dacă până la acest caz, unii dintre cei reveniți de peste hotare mai ieșeau măcar până la magazin, după sancționarea acestui tânăr, nu mai iese nimeni din curte”, conchide primarul comunei.