CHIȘINĂU, 26 mart – Sputnik. Din 27 martie, în Republica Moldova va fi interzisă aflarea în grupuri mai mari de trei persoane în spațiul public, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Excepție vor face familiile.
Decizia, luată în această seară de Comisia Situații Excepționale (CSE), a fost anunțată la un briefing de prim-ministrul Ion Chicu.
Săptămâna viitoare, bugetarii vor avea zile libere, care vor fi recuperate ulterior, după ridicarea stării de urgență, instituită pentru intervalul 17 martie – 15 mai.
Premierul i-a rugat pe cetățeni ca în perioada acestor zile de odihnă să stea pe la casele lor și să nu se deplaseze în alte localități.
De asemenea, Ion Chicu i-a prevenit pe oameni că, atunci când ies din casă, trebuie să aibă asupra lor un act de identitate, pentru a se legitima la cererea polițiștilor ce patrulează pe străzi.
CSE a examinat astăzi și posibilitatea instituirii unei noi restricții: interzicerea aflării pe stradă între orele 23:00 și 05:00 dimineața.
Încă 28 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 177.
Premierul a spus că dinamica contaminărilor sugrează că spre 10 aprilie numărul persoanelor infectate cu COVID-19 poate ajunge la 2.000 de persoane. Un asemenea număr de infectați ar pune „la grea încercare sistemul nostru medical”, a adăugat Chicu.
„Pericolul este major pentru viața noastră, a tuturor. Dacă vom continua să fim iresponsabili, vom muri mulți. (...) Depășirea a 3-4 mii de infectați va însemna depășirea posibilităților de a acorda asistență tuturor”, a subliniat Ion Chicu.
În Republica Moldova a fost instituit, pe 13 martie, Cod Roșu de pericol de răspândire a virusului COVID-19. Pe 17 martie, Parlamentul a declarat stare de urgență, instituită până pe 15 mai. O femeie care contractase coronavirusul a decedat pe 18 martie, medicii precizând că ea suferea de câteva boli cronice. În Republica Moldova au fost anunțate oficial două cazuri de însănătoșire după COVID-19.