Orașulul din piatră albă, așa cum i se spune Chișinăului în imnul care-i este dedicat, parcă ar fi în stare de asediu.
Străzile și stațiile sunt pustii, localurile sunt închise, iar în instituțiile care mai lucrează se stă la coadă... Și se stă cuminte, fără indignare și înghesuială.
La fel se întâmplă la intrarea în supermarketuri. Oamenii păstrează distanța recomandată de autorități pentru a preveni răspândirea virusului.
Tabloul de la intrarea în același magazin de pe strada Vasile Lupu arăta diametral opus acum trei zile. Administrația marketului nu permitea nici atunci accesul în interior a unui număr mare de cumpărători, dar atitudinea era cu totul alta. Imaginile vorbesc de la sine...
Ce s-a schimbat în conștiința moldovenilor în doar trei zile? Frica, neputința sau solidaritatea ne-a schimbat gândirea?
Un astfel de tablou era greu de imaginat încă acum două săptămâni, când semnalele venite din exterior despre răspândirea vertiginoasă a coronavirusului păreau a fi iluzorii. ”Se întâmplă undeva departe... Departe de noi...” - așa au gândit mulți și s-au înșelat. Pentru că noul coronavirus nu cruță pe nimeni - asta vedem în fiecare zi la televizor și în spațiul virtual.
Prințul Albert de Monaco a fost testat pozitiv la COVID-19 - este știrea de ieri care ne-a demonstrat că toți suntem egali în fața acestui imens pericol.
Monarhului i se alătură soția premierului Canadei și cea a premierului spaniol, care la fel s-au îmbolnăvit de coronavirus.
Dar să revenim în Moldova. O scenă surprinsă ieri în curtea blocului meu m-a cutremurat. Acest bunic a venit să-și viziteze nepoata, dar nu așa cum o face, probabil, de obicei.
A stat departe de ea, doar a privit-o în timp ce fetița de aproximativ 4 ani sta la geamul apartamentului de la etajul 6 în care locuiește. A privit-o timp de aproximativ 15 minute. Au vorbit mai întâi la telefon și, din când în când, își transmiteau semne de salut.
După ce ambii au încheiat conversația telefonică, bărbatul a continuat să-și privească nepoata timp de câteva minute. Apoi a plecat, fără să o vadă de aproape, să o cuprindă și să o țină strâns în brațe. Această atitudine vorbește despre multe și cred că aici comentariile sunt de prisos...
Nu ne-am putut imagina acum două săptămâni că al nostru Chișinău se va transforma într-un oraș ca Pripiati de la Cernobîl.
Evident că nu este, dar cel puțin pare...
Diferența dintre Pripiati și Chișinău este că la noi casele nu sunt pustii. Da, casele sunt pline de oameni, care s-au refugiat în ele până trece urgia. Și acesta este aspectul-cheie care ne definește drept responsabili în aceste vremuri grele.
Fiecare a sacrificat ceva - a renunțat la distracții, obiceiuri și la una dintre necesitățile vitale - cea de a comunica.
Criza generată de coronavirus ne-a arătat că socializarea în spațiul virtual nu este suficientă. Că avem nevoie unii de alți și de a schimba vorbe stând față-n față. Și, de departe, nu ăsta este cel mai bun lucru pe care îl avem de învățat în timpul carantinei.
Nu ne-am imaginat vreodată că în secolul XXI va fi posibil ca întreaga planetă să fie paralizată, dar uite că s-a produs și asta - în fiecare zi se închid aeroporturi, cursele sunt suspendate, iar țările care au renunțat la frontiere și le construiesc din nou. Și s-ar putea să li se dea pe gust...
Dar nu despre asta este acest editorial, ci despre atitudinea noastră, a tuturor. Este important că am înțeles esențialul - epidemia înseamnă că sănătatea unui om depinde de comportamentul mulțimii, iar solidaritatea și respectul reciproc ne va ajută să trecem cu brio peste această grea încercare.
Cert este un singur lucru - că lumea nu va mai fi niciodată la fel. Fiecare și-a învățat lecția - că totul se poate încheia într-o singură zi, că OMUL prin definiție nu este veșnic și atotputernic și că un microorganism încă puțin cunoscut ne poate înfrunta, în ciuda progresului științific și a minților luminate...
Opinia autorului poate să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik Moldova...
