CHIȘINĂU, 20 mart – Sputnik. Republica Moldova va primi 20 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional.
O decizie în acest sens a fost luată după ce Consiliul de Directori Executivi al FMI a încheiat etape de evaluare a rezultatelor economice atinse de Republica Moldova în cadrul realizării programului susţinut prin Mecanismul extins de creditare şi Mecanismul de finanţare extinsă.
Din suma totală, 223 milioane lei constituie suport bugetar, iar restul banilor vor fi transferați Băncii Naționale a Moldovei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, debursarea banilor a fost posibilă datorită „acțiunilor întreprinse pentru reabilitarea sectorului bancar și îmbunătățirea stabilității macroeconomice și financiare”.
De precizat că FMI a aprobat în 2016 un program pentru trei ani prin care să sprijine reforma economică și financiară a Republicii Moldova, în valoare totală de circa 178 de milioane de dolari SUA.