CHIȘINĂU, 11 mart - Sputnik. După ce autoritățile au confirmat trei cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, unii oameni au decis să-și cumpere mai multe produse decât de obicei.

Ei și-au făcut rezerve de paste, apă, conserve, crupe, zahăr și produse de igienă. În unele magazine, produsele s-au rărit considerabil pe rafturi. Acest lucru a fost determinat însă de un flux mare de oameni într-o perioadă foarte scurtă de timp. Astfel, angajații magazinelor nu au reușit să suplinească stocurile imediat.

În alte magazine a fost însă liniște. Oamenii nu s-au îmbulzit ca să-și facă rezerve și au cumpărat produse ca de obicei.

Stocurile magazinelor sunt însă suficiente în aceste momente.

Unele surse media au denaturat însă realitatea, afirmând că oamenii în panică au luat cu asalt supermarketurile ca să-și facă provizii. Ele au prezentat informații neechilibrate și fotografii realizate dintr-un unghi care nu reflectă situația reală.