CHIȘINĂU, 10 mart - Sputnik, Daniela Porovăț. Sassoli spune că va urma măsurile de precauție împotriva coronavirusului pe care el însuși le-a decretat pentru instituția pe care o conduce, așa că își va exercita funcția de președinte al PE de la domiciliul său la Bruxelles timp de 14 zile.
"După ce am fost în Italia la sfârșitul săptămânii trecute și din pură precauție, am decis să urmez măsurile indicate", se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al lui Sassoli, care este italian.
Președintele PE a făcut declarații în acest sens și pentru euobserver.com:
"Covid-19 ne obligă pe toți să fie responsabili și să fie precauți. Este un moment delicat pentru toată lumea. Parlamentul continuă să lucreze în alte moduri în exercitarea atribuțiilor sale. Niciun virus nu poate bloca democrația".
Italia extinde măsurile stricte de carantină, care implică și interzicerea de a participa la adunări publice, pe întreg teritoriul țării, conform anunțului făcut de premierul Giuseppe Conte. Acesta a spus că oamenii vor avea voie să circule doar pentru a se duce la serviciu sau pentru urgențe personale.