Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Un comisar european, venit în Moldova: Pentru ce i-a mulțumit Ion Chicu

© Photo : Guvernul Republicii MoldovaIon Chicu și comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović
Ion Chicu și comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović - Sputnik Moldova
Abonare
Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović, se află într-o vizită de lucru în țara noastră. Iată pentru ce i-a mulțumit Ion Chicu demnitarului european.

CHIȘINĂU, 9 mart - Sputnik. Premierul Ion Chicu a avut o întrevedere cu comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović, căreia i-a mulțumit pentru sprijinul constant al Consiliului Europei și deshiderea pentru a asista Republica Moldova pe calea reformelor.

”A fost menționat faptul că Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul. Până în prezent, Convenția a fost ratificată de 34 de state membre ale Consiliului Europei și semnată de alte 12 state, inclusiv de Republica Moldova”, precizează Guvernul printr-un comunicat.

Ședință comună a membrilor Cabinetului de miniștri cu conducătorii APL de nivelul II - Sputnik Moldova
Societate
Guvernul nu vrea să deschidă Cutia Pandorei? Aprobarea Convenției de la Istanbul, amânată
În cadrul discuției, premierul a prezentat principalele documente de politici la nivel național, printre care Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2018-2022, Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023, Strategia Națională de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2018 – 2023, etc. Se definitivează elaborarea Strategiei Sănătate 2020 – 2030 și Strategiei Educație, 2020 – 2030, care are un capitol aparte dedicat educației incluzive. Și-a reluat activitatea Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Premierul a ținut să sublinieze că cele trei instituții pentru drepturile omului din Republica Moldova – Biroul Relații Interetnice, Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității se reunesc o dată în trimestru și conlucrează activ.

Totodată, 54 mediatori comunitari își desfășoară activitatea la nivel național. Pentru asigurarea activității acestora, din buget au fost alocați 3,5 milioane de lei.

Fluxul de știri
0